Spot the Designer - Silvia Cruceru/Contemplativ

Ce voiai sa fii cand erai mica?

Viitorul e o plamada usor modelabila pentru imaginatia unui copil. Astfel, farmecul a „ce vrei sa te faci cand vei fi mare” era pe atunci ca puteam sa fiu ca in poveste (adica „mai repede ca vantul si ca gandul”) orice imi doream.

Copil mai introvertit, crescand intr-un oras provincial, industrial si cenusiu, visam adesea cu ochii deschisi la cine as putea fi: sirena, scriitoare, omul invizibil, pianista, profesoara, actrita de teatru etc. O vreme mi-ar fi placut sa fiu chiar postas, pentru ca ma fascinau plicurile cu timbre si stampile purtand nume de orase necunoscute, mici lumi exotice care veneau la tine de departe; in vremuri comuniste sa pleci tu in calatorie era mult mai rar…

Asadar, eram in prezent, dar si in proiectie, iar posibilitatile de devenire care-mi erau la indemana fluturau ca zmeul inaltat in joc - desi doar pe fir de sfoara subtire - totusi temerar, mult, mult deasupra capului meu. Cred ca aceste momente de reverie solitara (pe atunci nu exista ideea „sa nu lasi copilul singur ca se plictiseste”) sunt cele care m-au stimulat sa-mi exersez creativitatea.

Cand ai inceput sa creezi bijuterii? Cum a aparut aceasta pasiune?

Mereu mi-au placut bijuteriile. Nu mi-am imaginat totusi ca voi ajunge sa le si fac.  Prietenii, stiindu-mi insa pasiunea, mi-au facut cadou un curs la Assamblage. Imi amintesc ca am pasit extrem de intimidata de admiratia pe care o aveam pentru loc si de faptul ca ma stiam posesoarea „a doua maini stangi”, eu neexceland niciodata in indeletniciri manuale. La primul curs, de altfel, am batut probabil recordul panzelor de traforaj rupte vreodata de un cursant.

Dar bucuria si mirarea de a reusi „sa fac” obiecte a fost pe masura. Mirarea ca mainile mele neindemanatice infaptuiesc reprezentarea din minte, devin incet si exersat o extensie parca tot mai fireasca a ei, si, de aici, un sentiment nou: ca mintea mea, ca in actul primordial de creatie, parca „manufactureaza”. Am mai pastrat prospata bucuria de atunci si nici mirarea nu a reusit sa-mi treaca inca.

Care a fost primul proiect sau piesa semnificativa pentru tine ? 

Intr-o vara, am gasit o creanga de peste un metru pe o plaja din Bulgaria. O rupsese vantul din iarna si o macinase valurile. M-a fermecat nodul rotund al crengii, un fel de sigiliu-blazon care nara concentrat si expresiv parca intreaga istorie a copacului ce traise solitar la mal de mare. Si am stiut ca va fi primul colier facut de mine. Prietenii, afland ca trebuie sa trecem granita cu „ditamai creaga” in masina, au protestat initial, apoi s-au resemnat, mai degraba condescendeti cu ce parea a fi doar un capriciu feminin decat convinsi ca bucata de lemn s-ar putea califica vreodata pentru un act artistic. Atunci nici ei, dar nici eu nu ne-am fi imaginat ca voi si expune piesa la prima mea expozitie, in proiectul Next Steps by Assamblage.

Cum iti incarci bateriile? Ce alte pasiuni si interese creative ai?

Prin mici ritualuari hedoniste de interior:cititul lenes cu pisica torcand langa mine, facand paine de casa (e drept, ca tot mai rar), band cafea facuta la ibric si ascultand muzica jazz. Dar si  sub soare, pe nisip fierbinte, la mal de mare sau ocean. Dragostea mea mereu: marea in arsita verii.

Ce inseamna pentru tine legatura dintre traditie manufacturiera ti design contemporan?

Mestesugul are pentru mine un tip special de onestitate (care mi-e linistitor). Eu lucrez folosind in mare masura instrumente traditionale, „de mana”. Si-mi place acest doar aparent contrapunct: cu unelte „vechi de cand lumea”  sa pot crea expresii inedite, ancorate in modernitate. 

Exista o piesa autoportret care vorbeste cel mai mult despre tine? 

E doar o alegere de moment: oricare din piesele mele vorbeste de drumuri, poteci, carari. Mi le evoca pe ale mele - unele drepte, altele serpuite; inseninate, dar si clar-obscur melancolice; strabatute (uneori pana la capat, alteori doar pe jumatate), dar si neumblate;…de multe ori ramase doar (in) urma nostalgica a unor dorinte ascunse…

Ce material pe care nu l-ai folosit inca reprezinta o tentatie si o provocare?

Nu am o abordare asa planificata de a ma gandi la material. Mi se intampla insa sa intalnesc accidental materiale cu care sa am un coup de foudre. De cele mai multe ori sunt materiale precare (bucati de lemn rupt, carton, materiale industrale), aruncate de altii.  Atunci cand le vad, ma incearca un fel de nevoie spontana  de „a ma indura” de ele; de a le  recupera din derizoriu, de a le salva de la periferia existentei unde au fost abandonate uneori prea grabit. 

Cum vezi viitorul bijuteriei contemporane?

Asemenea noua. Complex in expresie si intr-o devenire dinamica. Cred  ca atributul din conceptul de bijuterie „contemporana” accentueaza si acest tip de atitudine estetica si sociala: de a reflecta un prezent avangarda la viitor. Mi se pare cu atat mai important cu cat suntem astazi impresurati de tot mai multe manifestari (culturale, politice etc) „de actualitate”, dar care isi rateaza, de fapt, prin lipsa unui orizont de semnificatie mai panoramat, tocmai contemporaneitatea.

Afla mai multe despre designer Contemplativ