Spot the Designer - Monica Iacovenco
Ce voiai sa fii cand erai mica?
Cand eram mica eram foarte convinsa ca voi fi chirurg. Mi-a ramas interesul pentru anatomie, fiziologie si toate mecanismele care fac corpul uman sa functioneze corect. Prin clasa a 12-a, m-am trezit ca habar n-am ce vreau sa fac, dupa ce cochetasem cu ideea de jurnalism. Facultatea de Relatii Internationale de la ASE era pe val, asa ca am zis ca asta voi face si mi-am cautat meditator…care mi-a cerut, pentru prima sedinta ca sa avem despre ce vorbi, sa invat prima lectie din manualul de economie. Am deschis cartea la prima lectie, am inchis-o la loc si am hotarat ca ma fac arhitect. Parea simplu, fiindca desenam dintotdeauna, de fapt cred ca e una dintre cele mai grele facultati. Dar zic acum si voi zice intotdeauna ca am cea mai misto meserie din lume.
Cand ai inceput sa creezi bijuterii? Cum a aparut aceasta pasiune?
Dupa un an in concediu de cresterea copilului cred ca eram in sevraj dupa santiere. Mi-am cumparat niste sarme, am inceput sa le invart si parca faceam asta de cand lumea. Insa bijuteria wire-wrapped, datorita constrangerilor tehnice, e destul de ingusta din punct de vedere stilistic. Si ma strangea tare, mai ales ca multe dintre bijuteriile mele sunt contondent de geometrice. Basic One la Assamblage a fost primul pas in bijuteria contemporana. Ca un curs de initiere intr-o limba straina. In care stii ca ai ceva de spus, dar cineva trebuie sa te invete cuvintele de baza. Pasionata de bijuterii am fost de cand ma stiu. Doar dependenta a aparut odata cu posibilitatile de a si executa ce-mi umbla prin minte.
Care a fost primul proiect sau piesa semnificativa pentru tine si din ce punct de vedere?
Primul proiect important – dealtfel, primul meu proiect ever legat de bijuterie – a fost participarea la Origin – Passion & Beliefs in 2016, la Milano. Facusem Basic One in 2013, dar am reluat lucrul in proiectare destul de repede dupa, asa ca bijuteria a ramas undeva in wishlist. Cand am inceput, timid, in 2016, sa lucrez bijuterii, nu aveam unelte si nu mai stiam nimic din ce invatasem. Faptul ca primele mele bijuterii din afara scolii Assamblage au fost selectionate sa faca parte dintr-un proiect colectiv mi-a dat increderea sa merg mai departe.
Cum iti incarci bateriile? Ce alte pasiuni si interese creative ai?
Imi incarc bateriile facand bijuterii. Si desenand uneori. Si imi mai place sa scriu.
Ce inseamna pentru tine legatura dintre traditie manufacturiera si design contemporan?
Sinceritate. Sinceritatea materialului imperfect, a mainii tremurande care il lucreaza. Datorita profesiei, m-a tentat inca de la inceputuri sa proiectez ceva bijuterii si sa le printez 3D, aveam tot felul de chestii spectaculoase in minte. Apoi mi-am amintit ca la toate piesele care-mi plac am facut cate o greseala. Si incercand sa repar eroarea a iesit o piesa mai buna decat proiectul initial. Asa ca am ramas pana acum la lucrul de mana, cu convingerea ca tocmai imperfectiunile fac obiectul de design contemporan perfect.
Exista o piesa autoportret care vorbeste cel mai mult despre tine? Spune-ne povestea ei.
Piesa mea autoportret e cubul cu un colt sfaramat din lectia lui Nichita Stanescu despre cub.
Se ia o bucata de piatra,
se ciopleste cu o dalta de sange,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se razuieste cu raze
pana cubul iese perfect.
Dupa aceea se saruta de numarate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
Dupa aceea se ia un ciocan
si brusc se farama un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfaramat!
Doar ca eu insist sa spun ca suntem perfecti tocmai datorita coltului sfaramat.
Ce material pe care nu l-ai folosit inca reprezinta o tentatie si o provocare?
Portelanul. Ma atrage si ma sperie fragilitatea lui.
Cum vezi viitorul bijuteriei contemporane?
Fara limite.
Afla mai multe despre designer Monica Iacovenco