Spot the Designer - Tana Enedi/ LIFE IN MONO Jewelry

IMG_8709.JPG

Ce voiai sa fii cand erai mica?

Dintotdeauna am fost innebunita dupa doua lucruri: povestile si “mesteritul”. Am crescut inconjurata de carti, iar cea mai mare bucurie era sa merg cu tata in atelierul lui si sa bricolez diverse. Probabil de-asta m-am simtit atat de acasa, multi ani dupa, in spatiul designului de bijuterie. Dar cel mai important, LIFE IN MONO a fost creat pentru a spune povesti: de iubire, pentru placerea inovatiei sau doar provocatoare.

 Cand ai inceput sa creezi bijuterii? Cum a aparut aceasta pasiune?

 Intotdeauna am fost pasionata de accesorii, de forta lor de a transforma o tinuta sau de a-i da un suflu nou si de a transmite un anumit mesaj. A contat mult intalnirea cu David Sandu, si el un povestitor, dar si un indrumator care stie sa iti puna intrebari incomode. Datorita lui am intrat in relatia cu Scoala de Bijuterie Assamblage. Am inceput cu modelarea metalului, ajungand in timp sa fac parte dintr-o comunitate de creatori pasionati de bijuterie.

 Care a fost primul proiect sau piesa semnificativa pentru tine si din ce punct de vedere?

Colectia-capsula “Mended” din 2017, expusa in premiera la RDW ’17 in cadrul expozitiei-instalatie interactiva “Camera Lucida” si a fost selectata apoi in cadrul expozitiei internationale de design DesignBlok Praga, si in final a fost expusa la UN Headquarters, la New York. A fost dedicata comemorarii a 100 de ani de la incheierea Primului Razboi Mondial. Razboiul a lasat dintotdeauna cicatrici permanente in mentalul colectiv. Imaginea spitalelor de campanie m-a dus cu gandul la ateliere mecanice de reparat trupuri. Astfel, abordarea mea pentru colectia “MENDED” se bazeaza pe ideea cicatricilor societatii si pe modul in care incercam sa le reparam. Am folosit simbolul bandajelor, reinventate si transformate in piese moderne de infrumusetare. Bijuteria este ascunsa in interior, acoperita cu fasii albe simbolizand inocenta pierduta in timpul razboiului.

Cum iti incarci bateriile? Ce alte pasiuni si interese creative ai?

 Ma incarc din mers, zi de zi, sunt un android extrem de activ. De la intalnirile cu prieteni care ma inspira pana la conexiunile din natura a caror frecventa subtila incerc sa o descifrez oricand imi reuseste o escapada. Si tot la capitolul zi de zi, trioul necesar: carti, muzica, filme.  

Ce inseamna pentru tine legatura dintre traditie manufacturiera si design contemporan?

E ceva extrem de personal in a modela cu mana ta metalul. Faptul ca ajungi sa ii poti da ce forma visezi iti da un sentiment de putere greu de descris. Nu as renunta pentru nimic in lume la placerea pe care mi-o da munca in atelier. Iar integrarea conceptelor si mesajelor pe care vrei sa le transmiti prin design e un alt challenge la care nu sunt dispusa sa renunt. Conceperea unor piese de bijuterie in care sa pot integra materiale care aparent nu au legatura cu acest domeniu deschide practic posibilitati nelimitate. Sau limitate doar de imaginatia fiecaruia.

 Exista o piesa autoportret care vorbeste cel mai mult despre tine? Spune-ne povestea ei.

Cea mai personala piesa e cea facuta pentru concursul Camera Lucida: „The day after”. Traversam o perioada destul de haotica din punct de vedere emotional si in povestea piesei se regasesc toate emotiile cu care ma luptam atunci.

 Ce material pe care nu l-ai folosit inca reprezinta o tentatie si o provocare?

 Sticla cu siguranta. Ma incita fragilitatea ei in contrast cu metalul. E o zona pe care as vrea sa o explorez cat de curand.

Cum vezi viitorul bijuteriei contemporane?

 Am mare incredere in cei care descopera acum, in plin context digital, ambitia meticuloasa si fragila a propriilor maini. Sunt convinsa ca va fi vorba mereu despre balansul intre inovatie si nelinistea emotiilor care ne obliga sa spunem povesti.

Afla mai multe despre designer Tana Enedi

Assamblage Association